Imagini ale viitorului Aşa vor fi oare operate computerele de mâine ?

, by  Valentin Murariu

Am văzut ceva care m-a impresionat:

Multi-Input Touch Screen

Este vorba de o prezentare a unui ecran sensibil la presiune, care, speră autorii, îşi va face apariţia în viitorul apropiat şi în domeniul comercial.

Ceea ce este impresionant nu este ecranul în sine, ci operarea lui - similiară cu cea pe care o putem vedea în filmul Minority Report (2002), ceea ce presupune existenţa unui sistem de operare cu o logică foarte diferită de ceea ce cunoaştem noi acum pentru ordinatoarele personale. Este vorba de o nouă paradigmă a interacţiei între om şi maşină. Interesant !

Ceea ce vedem acolo este bazat pe o cercetare numită Multi-Touch Interaction Research pentru care a fost depusă o cerere de patent 20060026536 la United States Patent & Trademark Office de către Apple, aceeaşi companie care în anii ’80 a comercializat primul ordinator personal cu o interfaţa grafică utilizator [1]: cu ferestre, iconiţe, meniuri, mouse, etc., şi care acum e pe cale să ne ’arate’ o nouă uşă spre viitor.

[1GUI - Graphical User Interface