murariu.info

Prima pagină > Articole > Varia > Audio Nirvana

Audio Nirvana

Joi 8 februarie 2007, de Valentin Murariu

Cam pe astă vară/toamnă mi-a venit pofta să îmi cumpăr un player audio portabil. Gen iPod. Pofta mi-a venit de când am încercat telefonul Corinei, un Sony Ericsson W300i pe care l-am încărcat cu muzică indiană şi m-am dus să îmi fac meditaţia cu căştile pe urechi. Şi pot să va spun cu mâna pe inimă că am rămas impresionată de calitatea sunetului pe care micul telefon de 94 de grame reuşea să-l scoată. Fantastic !

M-am gândit: şi eu vreau un telefon de felul ăsta, dar am abandonat repede varianta cu telefon muzical din cauza limitărilor destul drastice de spaţiu de stocare şi de formate redate. Enter: iPod. Dar idea de a fi legat de o platformă cu DRM, oricât de liberale ar fi drepturile date utilizatorilor [1] - şi lipsa de un sistem de gestiune de muzică compatibil cu Linux - şi vorba aia, mă ’chinuiesc’ de ani buni să îmi conduc destinele digitale de acasă pe diverse distribuţii de Linux - m-a făcut să abandonez destul repede frumosul produs al lui Apple. Enter: Google şi forumuri internet despre alte variante. Printre site-urile găsite: RockBox - care propune un sistem de operare Open Source pentru diverse playere audio portabile, printre care chiar şi iPod. Open Source ? Păi stai un pic, micul fanatic care doarme doar în mine s-a trezit şi a spus: e bine ! Deci studiul de piaţă s-a restrâns la doar câteva mărci. Multe săptămâni şi zeci/sute de review-uri citite mai târziu am hotărât: o să fie un iAudio X5L 30 GB de la firma coreană Cowon. Dacă până şi prestigiusul site CNet Reviews menţionează acest model, inseamnă - mi-am spus eu - că e o alegere bunicică pentru un prim player. Oferă în plus faţă de un iPod: înregistrare voce, înregistrare de pe o linie analoagă, radio, USB mass storage. La aceeaşi bani. Hotărârea odată luată, a fost o treabă simplă să dau o comandă pe site-ul elveţia Top Preise la cel mai ieftin furnizor.

Odată ce apărăţelul a venit acasă, primul lucru a fost să încep să îmi digitizez multele CD-uri de muzică. Dar ce format e mai convenabil: WAV, MP3, OGG, FLAC poate ? Am făcut mai multe încercări şi am procedat la diverse teste - ale cărui rezultate pot fi sumarizate astfel:
- WAV sună la fel de bine ca CD-ul original, e şi normal de vreme ce semnalul audio este acelaşi ca pe CD
- MP3: am codat la divere bitrate-uri: 128 kbps e OK, dar diferenţa este semnificativă faţă de WAV. Pe la 192 kbps VBR sunetul e OK şi rata de compresie e buna. Pentru referinţă: am folosit codorul LAME. Orice bit rate mai mare de 192 kbps aduce o creştere nesemnificativă în calitatea de ascultare.
- OGG: la aceeaşi 192 kbps, calitatea de redare nu este perceptibil mai bună sau mai rea decât la MP3 la aceeaşi 192 kbps. Dar talia fişierelor este cu 10-15% mai mică. Bingo ! Singurul efect secundar pe care l-am constatat: iAudio-ul meu nu se descurcă foarte bine la trecerile dintre cântecele care se îmbină unele cu altele, ca de exemplu la CD-urile de muzică clasică. Atunci când codez in format OGG, iAudio-ul bagă o mică pauza de 1/3 de secundă între piese, ceea ce poate fi deranjant. Acest efect nu l-am constatat la celalte formate de fişiere; nu ştiu dacă e o problemă de codor, adica oggenc, sau de decodor, adică player.
- FLAC - sună absolut la fel de bine ca şi WAV. E un codec lossless, adică fără pierdere, spre deosebire de MP3 sau OGG care sunt lossy. Pe scurt, ar fi ca şi cum ai face un zip la un fişier WAV pentru a ocupa un pic mai puţin de o treime din talia originală. Dacă nu ar fi mărimea de cam 250-300 MB pe album, comparat cu 75-85 MB în format OGG, l-aş alege fără probleme.

După ce m-am hotărât pentru formatul OGG am trecut voios la digitizarea celor peste 100 de albume din casă. A durat ceva vreme, cu o medie de 25 de minute pe album. Acasă am folosit Grip şi la serviciu am folosit CDex.

Aşa am început operaţiunea de re-ascultare a vechilor CD-uri de muzică. Şi tot aşa am constatat cât de mult zgomot este pe stradă sau în tren. Până să am căstile pe urechi şi să fiu concentrat pe plăcerea procurată de muzica care sună în urechi nu am remarcat cu adevărat cât de mult zgomot este împrejurul meu. Întotdeauna am considerat Elveţia ca fiind un colţ de lume liniştit, departe de exagerările marilor oraşe. Dar, când trece pe lângă tine un camion şi nu mai auzi nici măcar muzica din căşti de cât de zgomot este împrejur, începi să re-evaluezi ce credeai tu despre lumea care te înconjoară. Şi la mine reevaluarea asta a ajuns la următoarea concluzie: am nevoie de căşti care să mă ajute să nu mai aud zgomotul ambiental. Alegerea a fost mai rapidă decât am crezut: e vorba de căştile in-ear ER•6 Isolator Earphones. Le-am comandat tot de pe Top Preise, şi după trei zile de ascultat muzică în aceste căşti sunt întru totul de părerea comentatorului care scrie la http://www.ultimatepocket.com/modul... aşa:

Pour vous imaginer concrčtement quelle sensation procure ces écouteurs, imaginez vous dans un salon parfaitement isolé de l’extérieur et allumer une chaine HiFi avec des composans audiophiles. Le résultat est peu prčs équivalent ŕ celui de l’écoute d’une chanson via les ER-6.

Adică, pentru cititorii acestui site pentru care franceza nu spune mare lucru: "Pentru a vă imagina în mod concret ce senzaţie procură aceste căşti: este ca într-un salon perfect izolat de exterior în care se află un lanţ hifi cu componente audiofile. Rezultatul este comparabil cu ascultatul unui cântec în căştile ER-6."

Ieri dimineaţă când am venit spre lucru am trăit senzaţia căutată de atâţia ani: Audio Nirvana. Ascultam: Dire Straits, albumul Love Over Gold.


[1vezi Thoughts on Music al lui Steve Jobs