Badminton

, by  Valentin Murariu

Cam prin toamna trecută (septembrie, poate?) m-am apucat să joc badminton. Venea frigul şi nu mă simţeam în formă să alerg prin ploaie, aşadar badminton-ul, sport de sală, îmi convenea de minune.

Propunerea de a juca badminton a venit de la o prietenă de-a noastră care este în comitetul clubului de badminton de la Prangins, un sătuc lipit de Nyon - care mi-a spus ceva de genul: hai şi tu! Şi m-am dus. La început luam bătaie în mod constant (şi destul de umilitor, aş spune privind în retrospectivă). În ritmul de o dată pe săptămână nu prea era loc, de asemenea, de mari îmbunătăţiri.

Datele problemei s-au schimbat destul de mult odată cu intrarea în cercul meu de prieteni a energicului [1] SD - care mi-a dat imboldul să merg de mai multe ori pe săptămână la badminton, de exemplu la prânz la Badminton Lausanne Association şi seara la Prangins. Şi asta de mai multe ori pe săptămână - nu o să uit prea curând o miercuri când am jucat 1 oră la prânz şi două ore şi jumătate seara - cu rezultatul că muşchii fesieri şi ligamentele genunchilor nu prea au mai funcţionat vreo câteva zile în mod satisfăcător. După mai multe astfel de zile, SD a luat decizia înţeleaptă de a lua o consultaţie cu EN - naşa lui Radu, care este şi personal trainer şi care l-a încurajat să ia o mică pauză de la badminton - sport care îţi face încheieturile şi ligamentele praştie - asta până ce nişte grupe de muşchi se vor întări cu exerciţii specifice [2].

Eu - fiind o idee mai tânăr ca SD şi fără probleme anterioare prea mari cu genunchii - am continuat să mă antrenez cu diverşi colegi de la serviciu - o bună parte dintre ei de un foarte bun nivel şi de la care am învăţat tot felul de tehnici de câştigat puncte.
Am descoperit şi secrete de genul: o rachetă mai flexibilă convine stilului unui jucător debutant - şi asta pot să o confirm din proprie experienţă, iar una mai rigidă convine unui joc cu o mai mare precizie. De asemenea, distribuţia greutăţii pe lungimea rachetei influenţează stilul de joc - de exemplu, o rachetă cu capul mai greu convine unui stil de atac. Acum joc cu o rachetă Armortec-150 Limited Edition - cu capul greu, care a dus la o îmbunătăţire evidentă a atacului meu în timpul jocului.

Ieri seară am jucat cu un adolescent de 16 ani pe care îl cunosc de la Sahaja Yoga. A fost un meci excelent - un adevărat spectacol după gustul meu - în care am făcut faţă mai mult decât onorabil unui jucător performant şi talentat. Meciul cu PE m-a făcut totuşi să îmi dau seama că nu mai sunt tânăr-tânăr, ci încep, uşurel dar sigur, să mă apropii de limitele mele de performanţă, şi am simţit o mică părere de rău că nu m-am lansat niciodată mai serios într-un sport pe vremea când toate drumurile îţi sunt larg deschise în faţă. Rămâne să lucrez pe generaţia Murariu tânără, poate...

[1plin de stamina ;-)

[2SD, dacă dai de blog-ul meu, să ştii că îţi mulţumesc pentru încurajări, fără tine nu cred că aveam imboldul de a merge mai repede pe calea perfecţionării, aş fi luat-o ceva mai cătinel, dar tu m-ai făcut să simt dorinţa (irezistibilă) de a te bate - la badminton, bineînţeles. Te aştept după ce îţi repari ligamentele de la genunchi!