Continuare la badminton

, by  Valentin Murariu

A dat virusul în mine: nu îmi ajungea să joc badminton din când în când, să mă amuz doar. Am vrut să merg mai departe şi pentru asta ce poate fi mai bun decât un curs cu un profesor să mă înveţe mai mult decât tehnică - e vorba de tactică.

Zis şi făcut: săptămâna trecută mi-am petrecut fiecare seară în compania unuia din cei pe care îi vedeam în Badminton ?, câte două ore pe seară. În total: 10 ore de activitate intensă, un regal. Dacă tot nu pot să salvez lumea altfel, încep cu ce e mai simplu: cu mine însumi. Să descopăr că pot face încă lucruri de performanţă la 37 de ani e îmbucurător şi sunt recunoscător pentru şansa de a avea o viaţă care să îmi permită atâta varietate de experimentare: familie, yoga, fotografie, badminton, artă culinară, prieteni şi multe altele, care fac ca totul să arate ca o mare salată mediteraneană (ceapă - 1, usturoi - 3 sau 4 căţei, mentă şi multe alte ierburi aromatice, morcovi - vreo 4, tăiaţi în fâşii pe lungime, dovlecei tăiaţi în cubuleţe, castraveţi - fără coajă şi tăiaţi în cuburi şi ei, ardei gras - 3 bucăţi de culori diferite, de genul: roşu, verde şi galben - tăiaţi în fâşii fine, măsline, ulei de măsline şi lămâie în loc de sare şi oţet. Aaah, eram să uit roşiile! şi brânza feta tăiată şi ea în cubuleţe. Totul pus într-un vas la frigider cam 3 ore, ca să se întrepătrunda aromele).