Ran

, by  Valentin Murariu

Ran este un coleg de-al meu de la lucru - un evreu înalt, blond, cu ochelari şi cam aiurit de felul lui. Acum câteva zile cobora scările de la serviciu cu telefonul la ureche, complet absorbit în conversaţie. Chiar în faţa clădirii era parcată o maşina din care coboară, la vederea lui Ran, o doamnă drăguţă si frumos aranjată. Ran a văzut-o şi i-a făcut semn că trebuie să continue să vorbească la telefon, ceea ce a şi făcut. Doamna îl învăluie cu privirea: a observat că gulerul cămăşii nu stă bine - se înalţă pe vârfurile picioarelor şi îi îndreaptă gulerul cămăşii. O secundă mai încolo observă că şireturile de la pantoful din piciorul drept a lui Ran erau desfăcute. Se uită la el, îl mângâie pe obraz - Ran continuă să vorbească la telefon - şi se apleacă cu toată naturaleţea din lume şi îi leagă şireturile.

Eu mi-am continuat drumul, grăbit spre gară cum eram. A doua zi când l-am întâlnit pe Ran i-am spus că trebuie că este unul dintre cei mai fericiţi bărbaţi din lume. M-a întrebat: de ce cred eu asta? I-am spus că nu cunosc multe cupluri în care femeia s-ar apleca, în public, pentru a-i lega şiretul desfăcut de la pantoful bărbatului ei. Ran s-a înroşit un pic în obrajii lui pistruiaţi, a spus că nu a observat când i-a fost legat şiretul, şi a plecat de lângă mine cu un mic zâmbet agăţat în colţul gurii.