’Revista presei’

, by  Valentin Murariu

Sunt ... nu ştiu cum să zic. Citind şi văzând ştirile ultimelor zile, sunt ... hai să zicem uimit. Să o iau pe rând:

- o mulţime de oameni au murit striviţi sau înecaţi în timpul unei ceremonii religioase din Irak. 800 sau 1000 de morţi ? La TV văd cum îşi plâng morţii, cum îi cară dintr-o parte în alta. Disperare şi deznădejde. Mă uit la ei şi mi-e milă şi nu ştiu ce aş putea face pentru ei: un cheque nu rezolvă nimic, e ca o mică picătură de apă pe o plită foarte încinsă.
- uraganul Katrina în Statele Unite a făcut ravagii ca nici un alt uragan până acum. Se vorbeşte de legea marţială. De benzile mafiote care ’guvernează’ oraşul. De mii de morţi. Aseară la TV prezentatorul o întreabă pe corespondenta TSR în State: "De ce nu vedem nici un singur cadavru măcar pe sticlă?" Răspunsul corespondentei: "Dintr-un oarecare sentiment de pudoare pentru oamenii aflaţi în suferinţă". Adică, acceaşi televiziune ne arată irakienii morţi dar nu şi americanii morţi. Unii merită să îi vedem morţi [1] dar altora li se acoperă oroarea cu un văl de pudoare, public şi general acceptat. Unii sunt mai buni ca alţii chiar şi în faţa celor mai dure încercări.
- în plus, aţi auzit cumva de inundaţiile din Chile ? Eu nu cred că aţi auzit de ele. Chilienii par a fi mulţi şi dacă mor 1.512 dintre ei nu e suficient de mult pentru a fi o ştire vandabilă. Eee, poate dacă erau 50.000, hai, mai treacă mergă, canalele de presă internaţionale le acordau faimoasele 15 minute după care toţi tânjesc, nu ? Că de aia mor, ai naibii de ei, ca să obţină şi ei un ajutor internaţional ca americanii.
- cireaşa pe tort a venit cu această minunată ştire despre gimnastica românească. Mă bucur pentru România, căci după decenii de gimnastică olimpică a reuşit să rezove şi această ’problemă’.

[1or ’merita’ cumva să îi vedem cum suferă, ei fiind ăia răii, teroriştii ?