Prima pagină > Ştiri > Capul în nori

Capul în nori

Picioarele pe pământ

Luni 4 septembrie 2006, de Valentin Murariu

Azi la pranz: o zi ca oricare alta, dacă nu ar fi căldura care se prelungeşte din week-end - slavă Domnului ! Ca de obicei, nu mănanc la cantina intreprinderii: mancarea nu e prea grozavă, uneori e doar bună ca să iţi grăbeşti viteza de tranzit intestinal de vreo 2-3 ori [1]. Urmarea este că mă indrept cu paşi mari spre un restaurant Coop, la 10 minute de mers pe jos. Trecerea de la lucru la restaurant se face printr-o zonă cu o alură semi-industrială, dar ce importanţă are, mancare e bună acolo unde mă duc. Merg pe o bucată de drum unde tocmai s-a inventat o pistă ciclabilă, şi o folosesc şi eu, deşi sunt biet pieton. Aerul albastru, frunzele cu culori verzi-spre-galben, gazele din aer: totul mă invită la o stare de cap-in-nori. Mai lipseşte muzica, pe care din păcate nu o aud decat prea rar inauntrul capului meu - ar trebui poate sa imi cumpăr un aparat la care să ascult şi să imi baţai capul in timp ce alunec prin decor...

Şi, dintr-o dată, revenire la realitate: bam, bum ! Ascunsă intr-o tufă de iarbă la marginea durmului stătea o limbă de oţel galvanizat, gri ca petecul de asfalt pe care imi plimbam reveriile. Pantofii mei cei buni, care alţii ! luaţi de dimineaţă pentru a le da o pauză la perechea de semi-adidaşi maronii pe care i-am purtat in ultima vreme, se uită la mine, ranjindu-mi ciorapii spre soarele galben. Am fost un pic trist, şi am sunat-o pe Corina ca să ii spun că am păţit-o.


[1cred că e o chestie de bacterii care nu se inţeleg prea bine cu ale mele