Prima pagină > Ştiri > De-ale copiilor
De-ale copiilor
Joi 1 iunie 2006, de
Dimineaţa asta la masă, discuţie cu Radu:
– Şi Eliot are ce varstă?
– Păi, are 7 luni.
– (Radu făcand socoteala pe degete): atat ?
– Nu, are mai puţin de un an.
– Aha (lejer neconvins, cum adică poţi să ai mai puţin de un an şi să ai totuşi şapte ceva, chiar şi luni), dar o să crească mare, nu ?
– Sigur, şi tu la fel.
– O să fac (fluturand mainile de mai multe ori in aer cu toate degetele desfăcute) atat de mult ?
– Sigur. Şi o să fii şi tu tătic, ca Valentin.
– Eu nu vreau să fiu tătic !
– De ce nu vrei să fii tătic ?
– Eu vreau toooate jucăriile din lume !
– Păi, şi dacă eşti tătic ...
– (intrerupand firul logicii, care trebuia să-l convingă că o să crească mare şi că trebuie să fie şi tătic) ... Eu nu vreau să cresc mare, eu vreau să răman mic !
Un pic mai tarziu Mirunei i se dau jos pamperşii şi i se pun chiloţei - de culoare roz, pentru prima dată [1]. Mandră, se plimba ca un păunel prin casă. Conversaţie intre mine şi ea:
– Eşti frumoasă ?
– Nuu.
– Eşti urată ?
– Nuuuu.
– Dar ce eşti ?
– Ma’e ! (adică e fetiţă mare)
[1] Asta este ca să respectăm programul care zice că vara asta Miruna scapă de pamperşi, vara fiind aleasă de noi pentru că, chipurile, ar fi mai cald şi dacă se udă copilul nu este o problemă. Între timp, dimineaţa asta era 7 grade, dar asta e o altă poveste.