murariu.info

Prima pagină > Ştiri > Fetiţa cea necăjită

Fetiţa cea necăjită

Sau despre violenţa la copiii de 8 ani

Vineri 8 aprilie 2005, de Valentin Murariu

Azi e vineri şi lucrez de acasă. Pe lângă că mi-e somn mai sunt şi un pic prins la gât, pare-se ca mi-a fost ieri frig la lucru.

La prânz hotărăsc cu Corina că o duc eu înapoi pe Ioana la şcoală. E o distanţă rezonabil de mică de mers pe jos şi deşi vremea este în plină răcire [1] hotărâm cu Radu şi cu Ioana să nu luăm maşina.

În apropierea şcolii asistăm la o scenă: o mămică alerga din toate puterile după o fetiţă, care nu părea a fi a ei. Bizar ! Mă hotărăsc să intervin în favoarea mămicii şi o prind pe fetiţă de mână când aceasta trece pe lângă mine. Se dovedeşte că fetiţa îi furase ceva unuia dintre copiii acelei mămici - chiar în faţa mămicii. Scena se opreşte aici.

Câteva minute mai târziu suntem în aşteptarea clopoţelului. Mămica cea agresată îşi lăsase plodul singur [2]. Plodul - remarc eu - se trage cât mai spre mine şi spre copii. Înţeleg repede de ce: micuţa agresoare o tot înghesuia şi începuse să-i croiască câte una. Mă aplec spre micuţa agresoare şi o întreb calm dacă e sigură de ce vrea să facă. Din acest moment lucrurile se petrec foarte repede:
- micuţa agresoare începe să mă înjure.
- o întreb încă odată dacă e sigură de ce vrea să facă
- înjuratul continuă; micuţa agresoare crede că e necesar să puncteze pledoaria ei şi cu lovituri de picior.
- acum clopoţelul sună şi uşa şcolii se deschide. Ioana, fetiţă înţeleaptă, pleacă spre clasă.
- o apuc de o aripă pe micuţa agresoare şi mă îndrept spre clasa ei. Învăţătoarea nu este în clasă şi trebuie să o forţez pe mica agresoare să rămână în clasă până la venirea profesoarei.
- învăţătoarea Ioanei sesizează scena. Se îndreaptă spre noi.
- micuţa agresoare începe să o înjure şi pe Nathalie, învăţătoarea Ioanei. Punctează şi cu un deget mijlociu pe care i-l plimbă plină de furie în faţa ochilor uimiţi ai lui Nathalie.
- învăţătoarea micii agresoare apare în sfârşit. Fusese la telefon cu mămica cea agresată. Nu a mai fost nevoie să explic, aşadar, ce s-a întâmplat. Ceea ce se întâmpla în acest moment nu mai are, de asemenea, nici o nevoie de explicaţii.
- învăţătoarea micii agresoare îşi are şi ea porţia ei de înjurături [3] şi de deget mijlociu plimbat pe sub nas.
- cele două învăţătoare încearcă să o convingă pe mica agresoare să se calmeze şi să îşi ceară scuze. Nu reuşesc.
- mica agresoare are un nou atac de furie şi nemaiavând persoane proaspete de faţa se hotărăşte să se ia de Radu.
- acesta coincide cu momentul în care îmi pierd calmul interior: mă aplec şi îi spun ca dacă se ia de copii mei o sa îi dau o bătaie mai mare decât pare să fi avut parte ea vreodată până acum. Nu pare a înţelege. Radu îşi păstrează firea: ce băieţel curajos !
- învăţătoarele mă avertizează că nu voi putea obţine scuze de la micuţa agresoare. Le spun că oricum nu asta doream. Le mulţumesc pentru ajutor şi plec spre casă.

În drum spre casă l-am lăudat pe Radu pentru calmul de care a dat dovadă. Mă gândesc că un copil la vârsta lui ar putea reacţiona mai urât la atâta violenţă. Îi explic situaţia, el îmi spune că fetiţă aceea este "mechante" [4]. Îi spun că tăticul lui îi dă voie, doar în cazul şi numai în cazul că acea fetiţă se leagă de el, să dea cu pumnişorii. Facem un mic exerciţiu de cum se dă cu pumnii. Radu îmi aduce aminte că putem da şi cu picioarele, şi îmi arată cum se face asta. Urmează o scenă de luptă imaginară cu răii - Radu dă din toate membrele în toate direcţiile. O doamnă asista de pe trotuarul celălalt la scenă, fără să înţeleagă ce facem - citim asta în ochii ei.

Ajugem acasă şi îi povestim Corinei. Corina e siderată. Hotărâm să mă duc tot eu să o iau pe Ioana de la şcoală. Merg la ora 15, o iau pe Ioana şi mergem acasă. Ioana, neparticipând la toată povestea nu ştie prea bine ce s-a întâmplat. Îi povestesc. Îi fac acelaşi instructaj ca şi lui Radu: are voie, dacă este atacată, să se apare. Ioana se sperie de această posibilitate şi are o lacrimă gata să ţâşnească în colţul ochiului.

Puţin mai încolo primim un telefon de la învăţătoarea Ioanei ca să îmi mulţumească că am intervenit, pare-se că nu e prima dată când micuţa agresoare face acest gen de scenă. Mă asigură de asemenea că, la nivelul direcţiei şcolii, toată lumea este conştientă de problemă şi au luat deja măsurile care se impun în astfel de situaţii. Nu am întrebat care sunt aceste măsuri, dar o să o fac cu prima ocazie.

Mă întreb dacă suntem cu adevărat în Nyon, Elveţia sau în Paris, Franţa, unde m-aş fi aşteptat la aşa ceva oricând. Poate că până la urmă nu ne facem decât iluzii privind siguranţa în care trăim - ce poate deveni un astfel de copil mai târziu ? O să ia un pistol şi o să îşi lichideze colegii, aşa cum se întâmplă deja pe alte meleaguri ? Sau va prefera să nu îi distrugă pe alţii ci doar pe ea însăşi ?

Nu vreau să generalizez şi să spun că aşa se întâmplă în Elveţia, dar este, totuşi, şocant să vezi un copil în aşa situaţie dificilă. Se ocupă oare părinţii ei de ea ? Și dacă da, cum or face-o oare ?


[1vineri seara vor fi 4 grade Celsius

[2deh, aici suntem în Elveţia şi copii trebuie să înveţe să se descurce cât mai repede singuri

[3connasse, trou de cul, petasse, je t’emmerde, va te faire foutre, imbecille, etc.

[4rea

Mesajele forum-ului

  • coane, de ce s-ar intampla asta la Paris si nu la Nyon sau oriunde in alta parte mai la tara? oameni care nu sunt in stare sa-si creasca copii se gasesc peste tot in lume, si de asemenea copii neglijati sau cu fel de fel de probleme.

    interesant posting pe blog oricum ... destul de socanta comportare pentru 8 ani!

    toate cele bune,

    A.