Fetiţa cea necăjită

Azi e vineri şi lucrez de acasă. Pe langă că mi-e somn mai sunt şi un pic prins la gat, pare-se ca mi-a fost ieri frig la lucru.

La pranz hotărăsc cu Corina că o duc eu inapoi pe Ioana la şcoală. E o distanţă rezonabil de mică de mers pe jos şi deşi vremea este in plină răcire [1] hotăram cu Radu şi cu Ioana să nu luăm maşina.

În apropierea şcolii asistăm la o scenă: o mămică alerga din toate puterile după o fetiţă, care nu părea a fi a ei. Bizar ! Mă hotărăsc să intervin in favoarea mămicii şi o prind pe fetiţă de mană cand aceasta trece pe langă mine. Se dovedeşte că fetiţa ii furase ceva unuia dintre copiii acelei mămici - chiar in faţa mămicii. Scena se opreşte aici.

Cateva minute mai tarziu suntem in aşteptarea clopoţelului. Mămica cea agresată işi lăsase plodul singur [2]. Plodul - remarc eu - se trage cat mai spre mine şi spre copii. Înţeleg repede de ce: micuţa agresoare o tot inghesuia şi incepuse să-i croiască cate una. Mă aplec spre micuţa agresoare şi o intreb calm dacă e sigură de ce vrea să facă. Din acest moment lucrurile se petrec foarte repede:
– micuţa agresoare incepe să mă injure.
– o intreb incă odată dacă e sigură de ce vrea să facă
– injuratul continuă; micuţa agresoare crede că e necesar să puncteze pledoaria ei şi cu lovituri de picior.
– acum clopoţelul sună şi uşa şcolii se deschide. Ioana, fetiţă inţeleaptă, pleacă spre clasă.
– o apuc de o aripă pe micuţa agresoare şi mă indrept spre clasa ei. Învăţătoarea nu este in clasă şi trebuie să o forţez pe mica agresoare să rămană in clasă pană la venirea profesoarei.
– invăţătoarea Ioanei sesizează scena. Se indreaptă spre noi.
– micuţa agresoare incepe să o injure şi pe Nathalie, invăţătoarea Ioanei. Punctează şi cu un deget mijlociu pe care i-l plimbă plină de furie in faţa ochilor uimiţi ai lui Nathalie.
– invăţătoarea micii agresoare apare in sfarşit. Fusese la telefon cu mămica cea agresată. Nu a mai fost nevoie să explic, aşadar, ce s-a intamplat. Ceea ce se intampla in acest moment nu mai are, de asemenea, nici o nevoie de explicaţii.
– invăţătoarea micii agresoare işi are şi ea porţia ei de injurături [3] şi de deget mijlociu plimbat pe sub nas.
– cele două invăţătoare incearcă să o convingă pe mica agresoare să se calmeze şi să işi ceară scuze. Nu reuşesc.
– mica agresoare are un nou atac de furie şi nemaiavand persoane proaspete de faţa se hotărăşte să se ia de Radu.
– acesta coincide cu momentul in care imi pierd calmul interior: mă aplec şi ii spun ca dacă se ia de copii mei o sa ii dau o bătaie mai mare decat pare să fi avut parte ea vreodată pană acum. Nu pare a inţelege. Radu işi păstrează firea: ce băieţel curajos !
– invăţătoarele mă avertizează că nu voi putea obţine scuze de la micuţa agresoare. Le spun că oricum nu asta doream. Le mulţumesc pentru ajutor şi plec spre casă.

În drum spre casă l-am lăudat pe Radu pentru calmul de care a dat dovadă. Mă gandesc că un copil la varsta lui ar putea reacţiona mai urat la atata violenţă. Îi explic situaţia, el imi spune că fetiţă aceea este "mechante" [4]. Îi spun că tăticul lui ii dă voie, doar in cazul şi numai in cazul că acea fetiţă se leagă de el, să dea cu pumnişorii. Facem un mic exerciţiu de cum se dă cu pumnii. Radu imi aduce aminte că putem da şi cu picioarele, şi imi arată cum se face asta. Urmează o scenă de luptă imaginară cu răii - Radu dă din toate membrele in toate direcţiile. O doamnă asista de pe trotuarul celălalt la scenă, fără să inţeleagă ce facem - citim asta in ochii ei.

Ajugem acasă şi ii povestim Corinei. Corina e siderată. Hotăram să mă duc tot eu să o iau pe Ioana de la şcoală. Merg la ora 15, o iau pe Ioana şi mergem acasă. Ioana, neparticipand la toată povestea nu ştie prea bine ce s-a intamplat. Îi povestesc. Îi fac acelaşi instructaj ca şi lui Radu: are voie, dacă este atacată, să se apare. Ioana se sperie de această posibilitate şi are o lacrimă gata să ţaşnească in colţul ochiului.

Puţin mai incolo primim un telefon de la invăţătoarea Ioanei ca să imi mulţumească că am intervenit, pare-se că nu e prima dată cand micuţa agresoare face acest gen de scenă. Mă asigură de asemenea că, la nivelul direcţiei şcolii, toată lumea este conştientă de problemă şi au luat deja măsurile care se impun in astfel de situaţii. Nu am intrebat care sunt aceste măsuri, dar o să o fac cu prima ocazie.

Mă intreb dacă suntem cu adevărat in Nyon, Elveţia sau in Paris, Franţa, unde m-aş fi aşteptat la aşa ceva oricand. Poate că pană la urmă nu ne facem decat iluzii privind siguranţa in care trăim - ce poate deveni un astfel de copil mai tarziu ? O să ia un pistol şi o să işi lichideze colegii, aşa cum se intamplă deja pe alte meleaguri ? Sau va prefera să nu ii distrugă pe alţii ci doar pe ea insăşi ?

Nu vreau să generalizez şi să spun că aşa se intamplă in Elveţia, dar este, totuşi, şocant să vezi un copil in aşa situaţie dificilă. Se ocupă oare părinţii ei de ea ? Și dacă da, cum or face-o oare ?