Prima pagină > Ştiri > Jeni a sosit

Jeni a sosit

Duminică 16 iulie 2006, de Valentin Murariu

Jeni, mătuşa Corinei, a sosit ieri pentru un sejur la noi. A venit cu autocarul din romania, drum obositor şi plin de peripeţii (de exemplu ea şi o colegă de călătorie au fost ’uitate’ intr-o parcare din Austria la ora 02:30 sambătă dimineaţa). Pană la urmă a ajuns cu bine la Lausanne, de unde am luat-o noi cu maşina pană la Nyon.

Venirea ei a generat o schimbare de configuraţie acasă: patul extensibil al Ioanei a fost mutat din camera ei in camera lui Radu şi a Mirunei, iar patul lui Radu a fost mutat in camera Ioanei - care de acum o va găzdui pe Jeni.

Seara am ieşit la o mică plimbare pană la Prangins, iar la intoarcere am văzut un mic arici speriat in via din faţa casei.

Astazi am ieşit la plimbare pană la Signal de Bougy, unde a fost mult soare şi copiii s-au putut juca in voie.