Radul şi umbra sa

, by  Valentin Murariu

Corina tocmai m-a sunat să îmi povestească următoarea păţanie a lui Radu:

Radu era la masă şi soarele îi bătea din spate, făcând ca umbra lui să se proiecteze pe peretele opus (ceea ce îl amuza nespus). Pe masă era şi o lumânare - din cele pictate de Ioana şi Radu pentru Crăciun - care ardea, iar aerul cald făcea ca pe peretele pe care se vedea şi umbra lui Radu să apară umbre desenate în ritmul arderii lumânării.

La un moment dat, Radu realizează că umbra lumânării se suprapune cu umbra lui - fără însă să facă legatura între ceea ce vede pe perete cu lumânarea.

Aşadar, începe sa îşi pună mâna deasupra capului, să se scarpine, neînţelegând de unde vine aburul acela din capul lui. Se necăjeşte, îi cere ajutorul Corinei ca să îl ajute să înţeleagă. Până la urmă se va prinde singur că dacă dă cu mâna în dreptul lumânării umbra ei se mişcă pe perete şi enigma aburului care răsare din capul lui e dezlegată !