Week-end muncit

, by  Valentin Murariu

Am avut un week-end muncit: Corina a avut chef de muncă grea şi eu nu am avut nimic de spus. Descrirea detaliată urmează:

Vineri seara

Vineri 24 a fost petrecerea cartierului. Adică cei din complexul de blocuri în care locuim s-au hotărât să se întâlnească în jurul unor grătare cu friptură şi a unor cutii de bere pe pajiştea din faţa complexului. Asta este o chestie excepţională: oameni din Elveţia care vor să petreacă timp împreună - fără să fie nevoiţi să o facă.

Soarta (crudă ;-)) a vrut ca o teribilă furtună de vară să izbucnească chiar în timp ce cârnaţii sfârâiau de mai mare dragul pe grătarele încinse. Distanţa de pe pajişte până acasă, care este de cam 15 metri, a fost suficientă pentru a ne uda cu toţii până la piele. Dacă tot eram ud, m-am dus şi am recuperat ce era al nostru de pe pajişte. A continuat să plouă vreo 2 ore în acelaşi ritm fantastic ceea ce a făcut ca vreo câteva sate de munte să fie luate de ape.

Sâmbătă

Corina a decis că facem curat la boxa de la subsol. Mai uşor de zis decât de făcut: avem munţi de lucruri la boxă, lucruri puse claie peste grămadă după mutarea de acum un an. Pentru a le sorta a trebuit să le aducem în casă, să le etalăm prin sufragerie, să decidem cu fiecare lucru în parte ce vom face, să împachetăm ce rămâne şi să le ducem înapoi la boxă. Într-o mică pauză de la acest program am fost în oraş şi mi-am luat nişte pantaloni. Pare-se că o mare ploaie a fost la rendez-vous cât timp am fost noi în magazin, dar când am ieşit afară soarele strălucea puternic şi nu mai era prea multă apă pe jos [1].

Operaţiunea de ordonare a boxei s-a încheiat cu succes după miezul nopţii.

Duminică

Duminică am spălat terasa. De dimineaţa până la ora 5 după-amiaza. Am frecat cu peria carelajul de pe jos, plin de tot felul de plante micuţe şi de muşchi. Acum arată mai bine - dar trebuie să mai ne aplicăm un pic, drept pentru care azi o să mă duc la un supermarket să găsesc produse de omorât vegetaţiile spontane de terasă. Am spălat de asemenea şi lamelele de aluminiu ale storurilor.

La ora 5 am plecat cu Ioana şi cu Radu la piscină de la marginea lacului - anul acesta nu mai intrăm direct în lac. De frică. Frică ? Frică de ce, o să spuneţi ? Păi frică de puricii de raţe - care în mod normal trăiesc între penele raţelor, dar când e aşa de cald cum e acum, sar la propriu de pe raţe în apă - iar din apă sar pe pielea noastră de albi bine hrăniţi şi ne ciupesc cu o furie nemaipomenită. În timp ce aceşti purici ciupesc, au, de asemenea, grijă să injecteze o substanţă care face ca pielea să se umfle şi să devină movulie pe o zonă la fel de mare ca o monedă de cinci franci. Şi zonele astea unflate şi movulii nu cer altceva decât să fie scărpinate. Aşadar, ne-am scutit de aceste plăceri acvatice naturale făcând o sesiune de bălăceală la bazinele clorate ale centrului sportiv de Colovray/Nyon.

Luni dimineaţa

Când m-am sculat din pat m-am întrebat, oarecum filozofic veţi constata dumneavoastră, ce grupă de muşchi nu mă doare. Am constatat în oglinda de la baie că nu mai am nici burtică şi că sunt foarte bronzat - în genul tractorist, e drept, dar bronzat totuşi. Corina era în aceeaşi stare de fapt, dar ea nu are opţiunea, ca mine, de a se refugia pe un scaun la serviciu.

[1încă vreo câteva sate de munte au fost inundate cu această ocazie